Accident rutier în zona Midia Năvodari

Bărbatul se întorcea de la locul de muncă și se îndrepta spre stația de autobuz aflată chiar lângă trecerea de pietoni. Din nefericire, în momentul traversării,  șoferul unui autoturism nu l-a observat și l-a lovit în plin.

Victima a fost transportată imediat la Spitalul Judeţean Constanţa deoarece prezenta politraumatisme şi a necesitat  investigaţii medicale. Echipajele de poliţie l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest.

Şoferul nu se afla sub influenţa alcoolului în momentul producerii accidentului. Oamenii legii au demarat cercetări şi urmează să stabilească exact în ce condiţii a avut loc evenimentul rutier.

Reporter: Ana-Maria Stancu ; Imagine: Adrian Dina