Accident rutier în zona CET

Un tânăr a ajuns la spital, în această dimineață, după ce motocicleta pe care se afla a fost lovită de un autoturism. Șoferul mașinii spune că efectiv nu l-a văzut pe bărbatul care se deplasa pe motocicletă. Victima a primit îngrijiri medicale și a rămas internată în spital.

Evenimentul s-a produs în jurul orei 7.40. Șoferul conducea pe bulevardul Aurel Vlaicu, dinspre strada Cumpenei către podul IPMC, pe prima bandă. La un moment dat, a virat peste marcajul dublu continuu, moment în care a intrat în motocicleta care circula pe a doua bandă.

Bărbatul de 33 de ani a fost lovit în zona capului și a membrelor. A fost preluat de medicii de pe ambulanță și transportat la spital. Șoferul vinovat a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au deschis pe numele șoferului un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Sorin Hulubei