Accident mortal la Olimp

Un om a murit în această dimineață la Constanta după ce mașina pe care o conducea a ieșit în decor și s-a lovit de un copac. Pasagerul din dreapta se află în stare critică la spital iar medicii se luptă ca să-i salveze viața.

Accidentul s-a produs pe Drumul Național 39 între Neptun și Olimp, acolo unde șoseaua face o curbă amplă. Nimeni nu știe cum și de ce bărbatul aflat la volan a pierdut controlul direcției, iar mașina lui în loc să urmeze curba a mers drept înainte și a ieșit în decor.

Viteza a fost atât de mare și impactul atât de puternic încât mașina aproape că s-a încolăcit în jurul pompului. Pompierii ajunși la fața locului, s-au îngrozit de ceea ce au văzut. Aceștia au fost nevoiți sa rupă bucăți de tablă din autoturism pentru a scoate victimele afară.

Șoferul care a murit avea 43 de ani, iar cealaltă victimă aflată în comă este soția acestuia, o femeie în vârstă de 40 de ani care se zbate acum între viață și moarte pe patul de spital. Medicii sunt rezervați cu privire la starea femeii.

Redactor: Cristina Niță