Accident grav la intrare în stațiunea Mamaia

Șoferul unui autoturism a avut neoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea a ajuns într-un stâlp de pe marginea bulevardului.  Evenimentul rutier s-a produs pe sensul de mers dinspre Năvodari spre Constanța.

Mai multe echipaje de la Ambulanță, Poliție dar și pompierii de la Descarcerare au fost solicitate la locul accidentului soldat cu victimă. Șoferul a fost rănit după ce a pierdut controlul direcției și a ieșit cu mașina în decor, izbindu-se de un stâlp de iluminat de pe marginea bulevardului Mamaia, în dreptul complexului Melody.

Pompierii militari au reușit să-l scoată pe rănit în doar câteva minute, iar acesta a fost preluat ulterior de către ambulanțieri și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. La locul impactului, polițiștii de la Rutieră au efectuat măsurători pentru a putea stabili dinamica evenimentului rutier. Din primele cercetări se pare că viteza excesivă este cauza ce a dus la autoaccidentarea bărbatului. Acesta va rămâne internat în unitatea sanitară pentru a fi supus unor investigații de specialitate, însă medicii spun că se află în afara oricărui pericol. Tot în cursul serii, un alt accident de circulație a avut loc în localitatea constănțeană, Cumpăna, acolo unde, un alt șofer, a fost transportat la Spital cu un ușor traumatism la coloană.

Redactor: Oana Jărloianu