Accident grav în Topraisar

O femeie se zbate între viaţă şi moarte, fiind resuscitată pe marginea drumului de medici, iar alte trei femei au fost rănite, în urma unui accident îngrozitor în apropiere de Topraisar, judeţul Constanţa. Potrivit primelor informaţii, femeia în vârstă de 35 de ani, a condus un autoturism pe DN 38, dinspre Constanţa spre Negru Vodă, iar la un moment dat roata de pe dreapta-spate a explodat. Şoferiţa a pierdut controlul maşinii şi a pătruns pe contrasens, acolo unde a fost izbită violent de un alt autoturism. Potrivit cadrelor medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, femeia care se află în stare gravă a fost găsită în stop cardiorespirator, fiindu-i aplicate manevrele de resuscitare, la fața locului. Inima a început să-i bată, victima fiind transportată de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. O altă persoană a fost găsită cu fractură de membru inferior, conștient, pe când alți doi s-au ales cu contuzii. Toți au fost transportați la unitatea spitalicească. Polițiștii rutieri au declanșat cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut nefericitul eveniment.

Redactor: Cristina Niță