Absențele nemotivate i-au costat mult pe unii elevi constănțeni

Prezența la școală a devenit facultativă pentru un număr tot mai mare de tineri care preferă să își petreacă timpul oriunde, mai puțin în unitățile de învățământ. În această situație se află și 67 de elevi constănțeni care beneficiau de programul Bani de Liceu și care primeau lunar un ajutor financiar oferit de stat în valoare de 180 lei. Din cauza celor peste 20 de absențe nemotivate, aceştia au pierdut bursa.

Ajutorul financiar în valoare de 200 de lei oferit prin intermediul programului național “Bursa profesională” l-au pierdut și 19 elevi care frecventează învățământul profesional.

Deși în catalog figurează cu absențe de ordinul zecilor, elevii care primesc lunar ajutorul financiar tocmai pentru a avea posibilitatea să își continue studiile sunt conştienţi de consecinţele.

La nivelul județului, peste 2000 de elevi beneficiază de programul Bani de Liceu.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Alex Ionescu