A2 și Pasajul de la Drajna, în curs de reabilitare

Tronsonul dintre București și Fundulea de pe Autostrada Soarelui va intra în reparații! Lucrările nu vor afecta sezonul estival iar contractul pentru executarea acestor operațiuni va fi semnat săptămâna viitoare. Declarațiile au fost făcute într-o conferință de presă de către ministrul Transporturilor Răzvan Cuc.

Între timp, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a fost prezent la Slobozia unde șeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, Marin Dima, a semnat în calitate de beneficiar contractul care are ca obiect ”Elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru Pasajul Denivelat Superior pe DN 21, km 105+500, la Drajna”. La eveniment, au mai  participat Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga, parlamentari,  reprezentanţii Prefecturii Judeţului Ialomiţa, autorităţie judeţene şi locale. Pasajul de la Drajna este un obiectiv de investiții foarte așteptat de cetățenii din cel puțin două județe, Ialomița și Călărași.

Proiectul de infrastructură tranzitează trecerea la nivel cu calea ferată de la Drajna unde trecătorii au de așteaptat zeci de minute, la barieră.

În cadrul Studiului Proiectului de Fezabilitate, au fost studiate două variante, dintre care doar una a fost agreată, respectiv un traseu paralel cu DN21, cu ocolire a satului Drajna, urmând a fi realizat un sens giratoriu la intersecția DN 21 cu DC 20. Lungimea aproximativă a traseului va fi de 2,4 km.

Valoarea contractului este de aproximativ 432.000 de lei, fără TVA.

Redactor” Mihaela Țânțaru