A10, finanțare fabuloasă de la Comisia Europeană

Construcția autostrăzii, care asigură conexiunea dintre magistralele rutiere București – Nădlac și București – Borș, va beneficia de o infuzie imensă de capital, asigurat din Fondul european de dezvoltare regională. Decizia aprobării acestei investiții aparține Comisiei Europene.

Comisia Europeană a hotărât să investească o sumă fabuloasă în Autostrada 10, care va conecta orașele Sebeș și Turda. Resursele financiare vor fi alocate din Fondul european de dezvoltare regională. Bugetul aprobat depășește valoarea de 272.000.000 de euro.

Cei 70 de kilometri ai tronsonului, care unesc două magistrale rutiere importante, respectiv Autostrada 1 București – Nădlac și A3 București – Borș, ar fi trebuit să fie finalizați în 2016. Execuția lucrării este proiectată a se desfășura pe patru loturi. Secțiunile de drum 3 și 4 se află în stadiul cel mai avansat al construcției. Pentru sectoarele 1 și 2 sunt consemnate cele mai mari decalaje de timp de la planul elaborat.

Cei 12,5 kilometri ai lotului 3, realizați în proporție de 99%, nu pot fi deschiși traficului, întrucât recepția lucrării nu a fost aprobată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. După inspecția din ianuarie, această autoritate a hotărât amânarea recepției pentru un termen de 90 de zile, din cauza problemelor constatate, comparând circulația cu cea pe o pată de ulei sau cu alunecarea pe gresie. Nesoluționarea acestor deficiențe va conduce la aplicarea de sancțiuni pentru constructor, acesta riscând chiar rezilierea contractului.

Legislația în vigoare interzice, în momentul de față, acordarea recepției pentru autostrăzile ale căror lucrări nu sunt executate în totalitate. 2017 a fost ultimul an în care deschiderea acestor magistrale rutiere a mai fost permisă, fără finalizarea în întregime a construcției și înregistrarea în anexe a operațiunilor ulterioare rămase de efectuat.

Redactor: Mihaela Țânțaru