A început furnizarea căldurii la Mangalia

Începând de ieri, Goldterm Mangalia a demarat furnizarea agentului termic, întrucât temperaturile de afară au scăzut mult în ultimele nopţi. Beneficiază de căldură, deja, asociaţiile de proprietari care nu înregistrează datorii la utilităţi, instituţiile de învăţământ, spaţiile comerciale de la parterul blocurilor, locaşurile de cult, dar şi clădirile primăriei. Alte 12 asociaţii din localitate, care cumulează un total de 156.000 de lei datorie, nu vor primi, deocamdată, agent termic.

Potrivit directorului general al Goldterm Mangalia, Dan Georgescu, sezonul rece de anul acesta găseşte populaţia şi agenţii economici cu datorii mult mai mici faţă de anii trecuţi, dar cei cu debite nu vor primi căldură

La ora actuală preţul de producţie al gigacaloriei, la Mangalia, este de 408,86 lei, iar cel către populaţie 191,93 lei. Săptămânile următoare va demara un proiect finanţat în cotă de 70% de Ministerul Dezvoltării şi cofinanţat de către primărie cu 30%, prin care vor fi create patru “insule” de co-generare.

Un alt proiect al Golterm Mangalia vizează înfiinţarea unei societăţi comerciale, aflată în subordinea Consiliului Local, ca se ocupa, în mod direct, de gestionarea fondurilor pentru utilităţi.

Nu în ultimul rând, tot la nivelul societăţii furnizoare de agent termic s-a luat decizia sprijinirii familiilor care nu beneficiază de agent termic de a se rebranşa în sistemul centralizat de căldură.

Redactor: Mihaela Marin-Dubei