A început BAC-ul (VIDEO)

Emoții pentru absolvenții de liceu, care au început astăzi examenul de Bacalaureat, cu proba orală la limba și literatrura română. Pentru buna desfășurate a testării, aproape trei mii de polițiști vor asigura ordinea și siguranța publică pe durata BAC-ului.

Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că pe lângă dispozitivul curent, aproape 3.000 de poliţişti, dintre care 2.246 de la ordine publică, 518 de la rutieră şi 170 de poliţişti judiciarişti, vor asigura măsurile specifice în zona unităţilor de învăţământ și a centrelor de examen. Potrivit NewnIn, acestea vor fi incluse în itinerariile de patrulare, în special pe timpul plecării şi sosirii candidaţilor şi a însoţitorilor acestora la și de la locurile de susţinere a examenelor. IGPR spune că oamenii legii vor acţiona în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. De asemenea, poliţiştii rutieri vor asigura fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor. BAC-ul din acest an a început luni, la ora 12, cu 3 ore mai târziu față de normal, din cauza alegerilor locale din 10 iunie. Și asta pentru că sălile de examen au fost transformate în secții de vot și era nevoie de timp pentru a fi pregătite în vederea testării naționale.

Redactor: Doina Sirbu