A început amenajarea giratoriului de la Lumina

Lungile solicitări și cereri ale locuitorilor din Lumina, dar și demersurile făcute de către conducerea locală, au dat roade.

Au început lucrările pentru construcția unui sens giratoriu la intersecția DN22 Constanța-Tulcea cu DJ226 Năvodari-Lumina.

Încă din 2017, edilul comunei, Ioan Roman, a trimis cereri către CNAIR – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța, Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța și Consiliul Județean, însă lucrurile s-au pus în mișcare în decembrie 2018.

De mai mulți ani, una dintre nemulțumirile locuitorilor din comuna Lumina, dar și a celor care tranzitează localitatea, este legată de traficul extrem de aglomerat și accidentele rutiere frecvente ce au loc la intersectia dintre cele 2 drumuri.

Pentru susținerea proiectului a fost inițiată o petiție, a fost organizat un miting, iar toate demersurile au fost susținute și de prefectul județului Constanța, George Niculescu.

Pe toată perioada lucrărilor în zonă se va circula dirijat, cu restricție de viteză de 40 km/oră. Termenul limită pentru finalizarea lucrărilor este 31 iulie.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Adrian Corchie