A fost validat noul consiliu local al oraşului Năvodari (VIDEO)
Reuniţi astăzi, pentru prima dată în noua formulă, câştigătorii alegerilor din 10 iunie au depus jurământul în faţa colegilor şi a edilului şef, Nicolae Matei. În dreapta acestuia se va afla, şi pentru următorii patru ani, viceprimarul Florin Chelaru, ales cu unanimitate de voturi. Au existat însă şi probleme. Doi consilieri ai Partidului Naţional Liberal şi unul al Partidului Democrat Liberal au pierdut locul în cadrul Consiliului Local.
Prima problemă pe care a sesizat-o comisia de validare a fost în cazul lui Iurin Pancencu, reprezentant al Partidului Naţional Liberal. Se pare că acesta nu locuieşte la adresa trecută în cartea de identitate, fapt care a dus la amânarea validării mandatului de consilier local.
Aceeaşi soartă a avut-o şi colegul lui de partid, Valentin Tucan, al cărui mandat nu a fost validat de colegii consilieri.
Comisia a decis totodată invalidarea mandatului de consilier local a democrat-liberalului Tudorel Calapod, aflat în urmărire penală. În locul acestuia a fost validat Bogdan Boaşcă.
Echipa de consilieri locali va fi condusă, şi în următorii patru ani, de edilul şef Nicolae Matei, care a câştigat pe 10 iunie cel de-al doilea mandat de primar al oraşului Năvodari.
Mâna dreaptă a edilului va fi, şi de această dată, Florin Chelaru, ales viceprimar prin unanimitate de voturi.
Dintre cei 17 consilieri locali validaţi în cadrul şedinţei de constituire, 13 aparţin Partidului Social Democrat, doi sunt reprezentanţi ai Partidului Democrat Liberal, unul al Partidului Poporului-Dan Diaconescu şi unul al formaţiunii naţional-liberale.
- Ion Apostol
- Laurenţiu Bădescu
- Bogdan George Boaşcă
- Florin Chelaru
- Ilie Coman
- Florin Drăghici
- Daniel Dumitresu
- Liliana Mară
- Vasile Moruzi
- Iurin Pancencu – amânat
- Radu Pândici
- Luana Popa
- Cristian Ştefan Popescu
- Doina Sîngeap
- Liviu Marian Stan
- Marian Surdu
- Valentin Emanuel Tucan – nevalidat
- Nicolae Tudor
- Gheorghe Florin Zidaru
Reporter: Cristina Plesca ; Imagine: Matei Ghioc