A fost panica, noaptea trecuta, la Medgidia

Un depozit de anvelope si o hala in care se prelucra fierul forjat au ars mai ceva ca o torta , dupa ce un incendiu puternic a izbucnit intr-una din incinte. Flacarile si fumul dens se vedeau de la cativa kilometri distanta. Pompierii s-au chinuit mai bine de o ora ca sa lichideze incendiul. Urmeaza sa stabileasca acum si de la ce a pornit focul.

Era putin inainte de miezul noptii cand s-a dat alarma la pompieri. Mai multi localnici au sunat si au anuntat ca un depozit de anvelope arde chiar in apropiere de centrul orasului. Trei autospeciale cu apa si spuma de la detasamentul de pompieri din Medgidia s-au deplasat imediat la fata locului. Interventia a fost insa una dificila pentru ca militarii au fost nevoiti sa astepte ca angajatii de la ENEL sa opreasca limentarea cu energie electrica.

Pentru ca vantul batea suficient de tare cat sa puna in pericol si celelalte cladiri din jur, s-a decis solicitarea celei de-a patra autospeciale, care a venit de la Cernavoda. Dupa mai bine de o ora, incendiul a fost lichidat. Din pacate, insa, atat depozitul, cat si hala in care se prelucra fierul forjat si care era in aceeasi curte, s-au facut scrum. Un alt atelier de tamplarie, aflat in apropiere a fost salvat. Din fericire nu s-au inregistrat victime.

Din primele cercetari se pare ca a fost vorba de un scurt circuit electric produs in depozitul de anvelope, insa ancheta este in desfasurare. Proprietarul nu avea asigurare pe construcíe, astfel ca va trebui sa scoata bani din buzunar ca sa acopere pagubele produse in urma incendiului.

Redactor: Paul Alexe