65 la sută din navele inspectate de ITF sunt sub standarde

Inspectorii ITF au demarat controale simultane în toate porturile din cele şase ţări riverane Mării Negre. Este prima acţiune de o asemenea anvergură, iar scopul este unul bine determinat: combaterea muncii în condiţii grele la bordul navelor comerciale. O statistică sumbră arată că pe Marea Neagră navigă cele mai vechi şi nesigure vapoare din flota mondială. Fapt pentru care Marea Neagră este cunoscută şi ca Marea Ruşinii!

Pentru problemele grave găsite la bord, trei nave au fost reţinute la cheu. Una dintre ele, chiar în Portul Constanţa Sud-Agigea. Salariile sub standardul Convenţiei de la Geneva şi munca la negru sunt principalele neajunsuri cu care se confruntă vasele ce efectuează curse comerciale pe Marea Neagră.

Conform Convenţiei maritime semnate la Geneva în anul 2006, după data de 20 august 2013 toate vasele vor trebui să deţină un certificat privind munca la bordul navei. Documentul va fi eliberat de echipele de control ale Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor, iar fără acesta navele comerciale nu vor mai putea naviga nicăieri în lume.

Reporter: Cosmin Bele ; Imagine: Alex Brinzaru