6 autospeciale noi la SAJ Tulcea

Serviciul de Ambulanţă Judeţean Tulcea și-a îmbogățit parcul auto cu şase autospeciale achiziţionate printr-un proiect finanţat din fonduri europene. Conform declarației susținute de directorul acestei instituții, noile ambulanţe sunt necesare pentru că, numai anul trecut s-au înregistrat peste 35.000 de misiuni.

Ambulanţele aflate în dotare la Serviciul de Ambulanță Județean Tulcea au necesitat în ultima perioadă numeroase reparaţii, cu costuri enorme. Astfel, s-a ajuns la decizia de a achiziționa prin fonduri europene șase autospeciale noi. În timpulimpul festivităţii de inaugurare, directorul SAJ Tulcea, Dumitru Vâlcu a spus că, până în luna mai, instituţia va mai primi 10 ambulanţe.

„Săptămâna viitoare, când la Tulcea va sosi secretarul de stat Raed Arafat, voi susţine ca SAJ să primească în dotare şi o navă performantă pentru urgenţele din Deltă“, a afirmat la rândul lui preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu.

Ceremonialul de inaugurare al ambulanțelor a inclus şi un serviciu religios de sfinţire, oficiat de episcopul Visarion al Tulcei. SAJ mai are în dotare cinci nave pentru urgenţele medicale din Deltă şi 48 de autovehicule.

Cele şase ambulanţe noi primite de SAJ Tulcea au fost achiziţionate în cadrul proiectului derulat la nivel naţional „Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale“, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Redactor: Sondra Sandu