58 de transferuri după repartizare

Inspectoratul Școlar Județean Constanța suflă și în iaurt, după scandalul privind transferurile frauduloase in urma repartizării computerizate. La nivelul instituției au fost înregistrate 300 de cereri de transfer care au intrat în comisia de evaluare, iar foarte puține dintre ele au fost aprobate.

După posibilele transferuri frauduloase ale elevilor din județele Suceava, Prahova, Bihor și Brăila, Inspectoratul Școlar Județean Constanța analizează cererile cu maximă prudență. Astfel din cele 297 de solicitări adresate instituției in urma repartizarii computerizate, doar 58 au fost aprobate. Legislația în vigoare prevede că transferurile se pot face în câteva cazuri speciale.

Bineînțeles, printre cererile de transfer au fost și unele complet nejustificate. Elevii și părinții acestora erau pur și simplu nemulțumiți de liceul la care au intrat elevii.

Listele complete au fost afișate la avizierul din fața sediului Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea