5 000 de lumânări vor fi aprinse astăzi în parcul din faţa primăriei Constanţa

5 000 de lumânări vor fi aprinse astăzi în parcul din faţa primăriei Constanţa iar timp de o oră, singurele lumini vor fi cele naturale. În Ora Pământului, constănţenii sunt invitaţi să scoată din priză toate aparatele electrice, într-un demers care reuneşte, şi în acest an, milioane de oameni din întreaga lume.

Astăzi , în intervalul 20.30-21.30, este sărbătorită, în întreaga lume, Ora Pământului. La Constanţa, momentul va fi celebrat printr-un eveniment organizat de Mare Nostrum.

Ora Pământului, este un eveniment internațional, organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă, în urma producerii energiei electrice. Evenimentul constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât și de către instituții și unități economice.

Evenimentul a fost inițiat în 2007, când autoritățile și locuitorii orașului Sydney au luat poziție față de amenințarea pe care o reprezintă pentru planeta noastra încălzirea globală. Pe 31 Martie, la ora 20.00, aproximativ 2100 de companii și 2,2 milioane de persoane au luat parte la inițiativă prin stingerea luminilor și prin deconectarea tuturor aparatelor electrice.

Succesul evenimentului a făcut ca, în 2008, Earth Hour să devină o mișcare globală, când 35 de țări din jurul lumii au participând oficial cu peste 400 de orașe, inițiativa fiind celebrată pe toate cele 7 continente.

în 2009, peste 80 de țări și 2100 de orașe din întreaga lume s-au înscris pentru a marca Ora Pamantului. Printre participanții s-a numărat, pentru prima oară, și sediul Națiunilor Unite din New York. În România la această acțiune au participat orașele Botoșani, Brașov, București, Cluj-Napoca, Iași, Sfântu Gheorghe, Târgoviște, Timișoara și Tulcea

În 2010, campania a avut din nou o crestere uimitoare, atingand miliarde de persoane din toate țările de pe Glob. Și în România participarea din 2010 a fost una record in ce privește numărul de orașe și de parteneri.

În acest an sunt așteptări mai mari, atât din partea consumatorilor casnici cât și din partea instituțiilor publice, organizațiilor și companiilor. Organizatorii doresc ca evenimentul Ora Pamantului, celebrat în acestă seară, să constituie momentul unei schimbari profunde în atitudinea fiecăruia față de mediul înconjurator.

Redactor: Raluca Damian