46,23% – prezența la referendumul pentru demiterea președintelui

Referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu s-a desfășurat în intervalul 07,00-23,00, timp în care la urne s-au prezentat  8.455.336 de alegători, în cele 18,548 de secții de votare organizate în țară și în străinătate. Potrivit datelor prezentate de Biroul Electoral Central pentru ora 13,30, prezența la urne a fost de 46,23%, dintre care 87,52% dintre cetătenii cu drept de vot au fost de acord cu demiterea, adică 7.400.508 de alegători, în timp ce 11,15% au votat împotriva demiterii, reprezentând 943.031 de voturi. S-a înregistrat și un procent de 1,32% reprezentând 111,797 de voturi nule. Datele au fost prezentate în urma centralizării unui număr de 18,544 din totalul de 18.548 de secții de votare, reprezentând 99,97% din totalul acestora.

Reprezentanții BEC au anunțat că rezultate finale vor fi anunțate miercuri, după semnarea proceselor verbale.

Pentru validarea referendumului din 29 iulie, astfel încât acesta să producă efecte juridice, trebuiau să se prezinte la urne cel puţin 50% plus unu din numărul alegătorilor, adică 9.146.257 de alegători din totalul de 18.292.514 de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în listele electorale.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Raluca Damian