34 de milioane euro pentru combaterea pestei porcine

Comisia Europeană ne dă bani pentru acoperirea cheltuielilor generate de pesta porcină. Prin urmare, țara noastră va primi suma de 34.278.750 euro. Anunțul a fost făcut de către Premierul Viorica Dăncilă la începtul şedinţei de Guvern de astăzi.

Această sumă va fi alocată pentru rambursarea a 75% din costurile eligibile pe care România le-a angajat pentru măsurile de urgenţă în cazul pestei porcine africane, începând cu 18 iunie 2018. Totodată, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat că valoarea costurilor eligibile estimate de CE pe care România le-a angajat în 2018 pentru măsurile de urgenţă, în urma datelor transmise de autorităţile române, se ridică la 45,705 milioane de euro. Potrivit acestuia, banii se vor da prin Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima dată pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, însă în acest an virsul s-a extins, iar în prezent evoluează în 294 de localităţi din 18 judeţe. Potrivit datelor ANSVSA, în România erau active 1.124 de focare şi 300 de cazuri la mistreţi. Până la acea dată au fost eliminaţi 361.719 de porci.
Autoritatea veterinară a anunţat că au fost despăgubiţi 7.953 de proprietari, valoarea totală a plăţilor depăşind 205,65 milioane de lei. De asemenea, până la finele lunii noiembrie au fost stinse 6 focare în judeţul Satu Mare şi unul în judeţul Dâmboviţa. Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament.
Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu se transmite la oameni și nu există nici cel mai mic risc de îmbolnăvire.

Redactor: Oana Jărloianu