33% din Portul Constanța la autoritățile locale

Viitorul porturilor este încă incert. În urma unei ședințe, vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că există și acum discuții cu privire la trecerea a 33% din Portul Constanța la autoritățile locale.

“Proiect nu există. Există o discuţie mai veche şi o solicitare a autorităţilor locale din Constanţa. Primăria Constanţa, Consiliul Local Constanţa are deja 20% sau 22% şi există o solicitare a autorităţilor locale din Constanţa ca acest procent să ajungă la treizeci şi ceva la sută, în aşa fel încât acolo să fie o treime autoritatea locală, o treime autoritatea centrală şi o treime acţionari privaţi, în condiţiile în care deja Fondul Proprietatea are 20%. Există o discuţie, dar un proiect efectiv la nivelul Guvernului, până la această oră, nu s-a realizat”, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea.

Dragnea este de părere că autoritatea locală dacă ar lua acest pachet de acțiuni, automat veniturile la bugetul local ar crește, iar acest lucuru ar genera finanțarea unor proiecte importante din zonă.

“În general, majoritatea porturilor importante din Europa şi nu numai, autoritatea locală are un procent important. În condiţiile în care există un procent mai mare de acţiuni, veniturile pe care le realizează Consiliul Local sunt mai mari şi asta înseamnă că pot realiza pentru comunitatea locală mai multe proiecte, să le facă oamenilor viaţa mai bună”, a adăugat vicepremierul Liviu Dragnea.

Redactor: Denisa Stoenescu