30 de salariaţi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa au participat la un protest

Peste 500 de angajați ai companiei naţionale de Drumuri din toată țara au pichetat sediul instituției, scandând lozinci împotriva conducerii.

Sindicaliștii sunt nemulţumiţi de prevederile contractului colectiv de muncă semnat anul acesta, pe care îl consideră o mare păcăleală. Ei spun că documentul prevede reducerea salariilor personalului TESA cu procente cuprinse între 10 şi 24 la sută, reducerile fiind diferite de la o regională la alta.

Mai mult, oamenii spun că deși există bani, salariile nu le sunt majorate, chiar dacă, legea prevede că operatorii care au înregistrat profit în anul precedent pot majora cheltuielile cu salarii.

Alături de protestatari au fost şi 30 de salariaţi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa. Oamenii au plecat la primele ore pentru a se alătura manifestaţiei. Liderul Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”, Adrian Tisa, a declarat  că şefii companiei se bucură de salarii foarte mari, care ajung la câteva mii de lei, în timp ce angajaţii de rând au lefuri sub 1.000 de lei. Sindicatul Naţional Profesional al Drumarilor din România, este membru al CNS „Cartel ALFA” și reprezintă interesele a peste 1700 de salariaţi din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Redactor: Raluca Damian