3 decembrie, Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități

Data de 3 decembrie a fost proclamată Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Prin marcarea acestei zile, s-a urmărit îmbunătățirea condițiilor de viață pentru categoriile sociale defavorizate.

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a decis, în 1992, ca data de 3 decembrie să fie declarată Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, pentru a sublinia încheierea Deceniului consacrat acestor persoane.

În momentul de față, statisticile Organizației Mondiale a Sănătății arată că 15 % din populația Globului, respectiv peste un miliard de persoane, prezintă anumite forme de dizabilitate. Cifrele mai indică faptul că 80% dintre acestea sunt din țările în curs de dezvoltare iar 50% nu au acces la sistemul de îngrijiri medicale. Îngrijorător este și numărul mare al copiilor cu dizabilități, care depășește 100 de milioane. Riscul ca aceștia să se confrunte cu violența, este de patru ori mai mare decât în cazul copiilor fără probleme.

Potrivit site-ului Organizației Națiunilor Unite, tema stabilită pentru marcarea acestei zile, în 2017, a fost ”Transformarea către o societate durabilă și rezistentă pentru toți”.

Redactor: Mihaela Țânțaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *