28 iulie, Ziua Imnului Național al României

Imnul Național al României a răsunat astăzi pe întreg cuprinsul țării. Acesta este celebrat în fiecare an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea imnului naţional al României se află poemul patriotic ”Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu.

Acesta a fost publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului ”Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann.

Cu prilejul ceremoniei închinate imnului național, marinarii militari din Forțele Navale Române au fost prezenți pe Faleza din fața Comandamentului Flotei din Constanța. La eveniment, au participat și cadrele militare în rezervă și în retragere, veteranii de război, reprezentanții autorităților locale și ai altor instituții publice.

Fanfara militară a Forțelor Navale a intonat imnurile de stat ale românilor, începând cu Imnul Regal al României.

Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare și arborarea drapelului național pe catargul din fața Comandamentului.

Redactor: Mihaela Țânțaru