22 de taxe au fost eliminate începând cu 1 februarie 2017

22 de taxe percepute pentru diferite servicii prestate de către structurile Ministerului Afacerilor Interne, eliminate începând de astăzi. Printre acestea se află taxa de examinare pentru obținerea permisului de conduere și taxa de cazier judiciar. Care sunt taxele eliminate, aflați în cele ce urmează.

22 de taxe nefiscale, percepute pentru diferite servici prestate de ministerul afacerilor interne, au fost eliminate incepand cu data de 1 februarie 2017. Astfel, se va elimina taxa de 10 de lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, documentul urmând a fi eliberat gratuit solicitanţilor. Prevederea este valabilă atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice.

Iată taxele eliminate:

  • Taxă examinare obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şi B+E – şase lei;
  • Taxă examinare obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, CE, DE, C1E, D1E, Tb şi TV – 28 de lei;
  • Taxă pentru examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat, precum şi a persoanelor care au fost respinse de 3 ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului de conducere, precum şi pentru persoanele care nu au absolvit o şcoală de conducători de autovehicule, cu excepţia celor pentru categoriile B, B1, B+E – 84 de lei;
  • Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusiv – 60 de lei;
  • Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg – 145 de lei;
  • Taxă de autorizare provizorie a circulaţiei autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar – nouă lei;
  • Taxe de autorizare a circulaţiei pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor – 414 de lei;

În ceea ce priveşte serviciile prestate pentru eliberarea documentelor de călătorie, menţionăm că de la 1 februarie, din costul paşaportului vor fi eliminate taxa pentru serviciul public prestat, respectiv 22 de lei, şi tariful suplimentar pentru eliberarea paşaportului simplu temporar, de 100 de lei.

Vor mai fi eliminate:

  • Taxa pentru eliberarea certificatelor de atestare a cetăţeniei şi a domiciliului; eliberarea copiei de pe decizia de schimbare a numelui; eliberarea şi preschimbarea actelor de identitate pentru cetăţenii români; înscrierea în actul de identitate a menţiunii privind stabilirea reşedinţei; eliberarea cărţii de identitate provizorii – 5 lei;
  • Taxa pentru schimbarea numelui – 15 lei;
  • Taxa pentru eliberarea certificatelor de atestare a cetăţeniei şi a domiciliului – 22 lei,

Pe lângă acestea, vor fi eliminate şi alte trei taxe: pentru aplicarea, de către instituţiile prefectului, a apostilei pe actele oficiale administrative, la solicitarea persoanelor fizice (22 lei) sau juridice (44 lei), precum şi înregistrarea cererilor pentru aplicarea apostilei ( trei lei).

Redactor: Paul Alexe