21 de puncte de prim-ajutor ale pompierilor pe litoral

Pentru al treilea an consecutiv, punctele de prim-ajutor ale pompierilor au devenit operaționale în șapte dintre stațiunile litoralului românesc. Este vorba despre o măsură a Departamentului pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în concordanță cu prevederile concepției de acțiune aprobată la nivelul MAI.

În vederea prevenirii situațiile de urgență, a  asigurării climatului de securitate a cetățenilor care aleg stațiunile litoralului românesc și pentru a eficientiza misiunile de răspuns, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a impus o serie de măsuri care să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc, în concordanță cu prevederile concepției de acțiune aprobată la nivelul MAI.

În perioada 10 iunie – 15 septembrie a.c., inspectori de prevenire din mai multe județe ale țării participă alături de specialiștii constănțeni la acțiuni de prevenție, de îndrumare și instruire în cazul incendiilor.

Peste 200 de pompieri sunt la datorie, zilnic, pe litoral, pentru ca românii să aibă o vacanță fără evenimente care să le pună viața în pericol.

Începând de vineri, 15 iunie a.c., în zonele intens circulate din județul Constanța, au fost operaționalizate 21 de puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:

  • 9 puncte de stingere a incendiilor, încadrate fiecare cu o autospecială de intervenție, în localitățile Cogealac, Crucea, Adamclisi, Valea Dacilor și Ovidiu, precum și în stațiunile Mamaia, Techirghiol, Costineşti și Vama Veche;
  • 7 puncte de prim ajutor, dotate cu corturi, ambulanțe, șenilate și motociclete SMURD, în stațiunile Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn și Vama Veche.
  • 5 puncte de salvare acvatică, încadrate fiecare cu o ambarcațiune, în zonele: Portul Turistic Tomis, Portul Belona, Portul turistic Mangalia, Lacul Siutghiol și Lacul Techirghiol.

La fel ca și anului trecut, echipajele de intervenție din cadrul punctelor de lucru temporare sunt completate cu 20 de elevi ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, care, în perioada stagiului de practică desfășurat în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Constanța, vor susține misiunile de răspuns.

Redactor: Sondra Sandu