2012 a fost un an plin de evenimente pentru pompierii ISU “Dobrogea”

În 2012, pe timpul intervenţiilor, echipajele de urgenţă au salvat 77 persoane, din care 65 adulţi şi 12 copii. Făcând o analiză în ceea ce priveşte locația incendiilor la locuințe, apare o scădere faţă de 2011.  Vorbim mai exact de un procentaj de 53.79% în mediul urban şi 46,21% în mediul rural. Faţă de perioada similară a anului precedent, în judeţul Constanţa, numărul incendiilor la gospodării cetăţeneşti a crescut de la 49,14% în 2011, la 62,34% în 2012. Pe teritoriul judeţului Constanţa, în anul trecut s-au înregistrat 611 incendii la vegetaţie uscată, iar în 2011 au cu 488 mai multe. În anul 2012 echipajele de intervenţie au acţionat în medie 31,20 de evenimente/zi. Nici pompierii serviciului de descarcerare nu au avut un an mai liniştit. Aceştia au avut peste opt mii de solicitări şi peste o mie opt sute de evenimente la care au intervenit cu autospeciale şi utilaje de stingere. Şi pentru Serviciile Medicale de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare au fost luni de foc. Au acordat asistenţă medicală de urgenţă la 8.361 cazuri care înseamnă în medie 22,84 pe zi. Cele mai frecvente intervenţii au fost la traumatisme urmate de afecţiuni medicale şi prim ajutor la accidente rutiere.  Valoarea estimată a pagubelor în acest an este de aproximativ 4.milioane de lei, iar valoarea bunurilor salvate este de aproximativ 142 de milioane de lei. Pe lângă toate aceste solicitării, pomperii ISU Dobrogea au participat la numeroase acţiuni de prevenire şi au fost implicaţi în trei mari proiecte, cum ar fi : „Achizitionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă, acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în regiunea Sud-Est”, Proiectul „Equipment to Save Our Lives – ESOL” şi Proiectul „A.P.R.O.A.P.E. – Administraţie Publică Responsabilă = O Administraţie Publică Eficientă”.  La nivelul judeţului Constanţa, sunt înfiinţate 62 servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă în cele 58 de comune, 9 oraşe şi 3 municipii, dintre acestea 55 fiind servicii din categoria I. Pentru devotamentul faţă de instituţie şi efortul depus la amenajarea Centrului de formare şi pregătire în descarcerare şi asistenţă medicală de urgenţă, 22 de subofiţeri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa au fost premiaţi cu diplome de onoare.

Redactor: Denisa Stoenescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.