18 mai este Ziua Internațională a Muzeelor

Cu această ocazie, toate instituțiile de cultură oferă intrare gratuită atât pentru adulți cât și pentru copii. Sâmbătă, porțile muzeelor vor fi deschise până la miezul nopții, iar vizitatoprii nu trebuie să plătească nimic.

Ziua internațională a muzeelor are ca obiectiv promovarea rolului pe care îl au aceste instituții de cultură în dezvoltarea societății. Este, totodată, un eveniment menit să consolideze relațiile de cooperare dintre muzee, profesioniștii acestora și public. Tema din acest an se intitulează ”Muzeele și peisajele culturale” și este, totodată, și tema Conferinței Generale a Consiliului Internațional al Muzeelor.

Organizate atât în ziua de 18 mai, cât și în jurul acestei date, evenimentele și acțiunile prilejuite de Ziua internațională a muzeelor pot dura întreaga zi, un weekend sau chiar o săptămână. Cu această ocazie  este organizat și evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor, pe 21 mai. Peste 170 de entități culturale pregătesc un adevărat regal pentru cea de a XII-a ediție a Nopții Europene a Muzeelor. La Constanța, muzeele își vor deschide porțile după programul următor:

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 20.00 – 00.00

Muzeul de Artă Populară Constanța 18.00 – 22.00

Muzeul de Artă Constanța 20.00-00.00

Intrarea se va face pe grupuri în funcție de fluxul de oameni care vor să viziteze muzeul, iar accesul va fi gratuit pentru toate categoriile de vârstă.

Reporter: Cerasela Videanu ; Imagine:Adrian Florea