150 de ani de la nașterea pictorului Gustav Klimt

Astăzi se implinesc 150 de ani de la nașterea lui Gustav Klimt, celebru pictor și decorator austriac, considerat lider al avangardei vieneze și unul dintre fondatorii Secesiunii. Arta lui a contribuit în mare măsură la izbucnirea uneia din cele mai mari revoluții din istoria artei. In semn de apreciere Google şi-a schimbat logo-ul paginii de căutare.

Gustav Klimt s-a născut la 14 iulie 1862,  într- una din suburbiile Vienei. Tatăl său, de profesiune giuvaergiu, era originar din Cehia, familia s-a având încă un băiat, pe lângă Gustav, pe nume Ernst.  Micuțul Klimt s-a dovedit, de timpuriu, talentat la desen. La vârsta de 14 ani reușește la examenul de admitere la Școala de Arte Aplicate din Viena. Doi ani de zile frecventează cursurile acestei școli, împreună cu fratele său, și, concomitent, învață pictura având ca profesori artiști celebri.  În 1879 ia parte, sub îndrumarea lui Hans Makart, la organizarea festivităților prilejuite de de aniversarea a 25 de ani de căsătorie a cuplului imperial. Cei doi frați, împreună cu un coleg, Franz Matsch, decid să lucreze în comun, și tinerii artiști primesc mici comenzi: decorări ale unor porțelanuri, proiecte pentru ilustrații. În 1880 obțin două comenzi mari: lucrări de decorațiuni la palatul din Sturan, precum și pictarea unui tablou destinat clădirii principale a stațiunii balneare din Karlovy Vary. În anul 1883, frații Klimt, împreună cu Franz Matsch, fondează la Viena propria lor școală de artă decorativă și primesc comenzi din mai multe părți ale Europei. Curând, cei trei pleacă în România unde execută lucrări pentru decorarea castelului Peleș din Sinaia. În 1886, grupul lor participă la realizarea scărilor noului teatru imperial, Burgtheater, din Viena. În 1893, Gustav Klimt pictează tabloul reprezentând interiorul teatrului castelului Esterhazy, cu care obține premiul expoziției organizate de grupul “Căminul Artiștilor”. La nici treizeci de ani este considerat unul din cei mai importanți artiști austriaci. Între anii 1891-1897, a devenit membru al societății artiștilor vienezi, și  împreună cu alți pictori, se străduiește să reformeze instituția aservită unor principii artistice net conservatoare. Până la urmă, ei înființează, în 1897, o nouă grupare artistică,  care se va numi Secesiunea. Pentru a putea construe sediul, primește un teren din partea orașului Viena. Chiar în anul următor, Klimt organizează prima expoziție. “. Fidel idealului că artei îi este specifică libertatea, Klimt își eliberează lucrările de tabu-uri. În 1905 ajunge însă în conflict cu artiștii ce i-au fost apropiați și, ca urmare, rupe legăturile cu Secesiunea și formează un alt grup, numit  “Kunstschau”.

Dintre lucrările sale, cea mai reprezentativă  este “Sărutul” . Ea datează din așa-numită perioadă “de aur” a artistului. Prin alegoria femeilor, care apar în tablouri ca “Nuda Veritas sau “Danae” , reprezentate sub chipul unor frumoase roșcate, Klimt evidențiază preocuparea sa pentru temele erotice. Faptul că împrumută teme din mitologie atenuează caracterul lasciv al compozițiilor. Tablourilor sale le este foarte caracteristică paleta întreagă a culorilor deschise și pure. Renunțând complet la perspectivă, pictorul așază formele decorative în același plan cu siluetele personajelor.

În ultimii 15 ani ai vieții, Klimt călătorește mult în Germania, Belgia și Italia. La Ravenna descoperă frumusețea bazilicii San Vitale. Mozaicurile de inspirație bizantină, de un aur strălucitor, produc asupra lui o profundă impresie și, ca efect, începând din acest moment folosește tot mai des placarea aurie. În 1910 participă la cea de-a IX-a Bienală din Veneția, unde obține un uriaș succes. În1917, este numit membru de onoare al Academiilor din Viena și München. Câteva luni mai târziu, la începutul anului 1918, suferă un atac cerebral. Moare la 6 februarie la Wien-Neubau, fiind înmormântat în cimitirul Hietzinger din Viena.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Raluca Damian