11 septembrie – o zi pe care poporul american nu o va uita niciodată

Atentatele de la 11 septembrie 2001, considerate cele mai sângeroase din istorie, au fost comise de 19 terorişti din reţeaua teroristă al-Qaida, care au deturnat patru avioane, lovind turnurile World Trade Center din New York şi clădirea Pentagonului, situată în apropiere de Washington.  Turnurile gemene ale World Trade Center, cei mai înalţi zgârie-nori din New York, au fost lovite la un interval de câteva minute de două dintre aparatele de zbor deturnate. Primul dintre ele, un Boeing 767 al companiei American Airlines, având 92 de persoane la bord, dintre care cinci terorişti, a lovit primul turn la ora locală 8:46, distrugând etajele superioare ale clădirii.

La ora locală 9:03, al doilea Boeing, model 767, aparţinând companiei United Airlines şi având 65 de persoane la bord, dintre care cinci terorişti, a intrat în cel de-al doilea turn al World Trade Center, un eveniment care a fost transmis în direct de posturile de televiziune din întreaga lume.

La 9:43, un Boeing 757 al companiei American Airlines, cu 64 de persoane la bord, dintre care cinci terorişti, s-a prăbuşit peste Pentagon, provocând pagube însemnate la faţada vestică a clădirii Ministerului american al Apărării. Un al patrulea aparat Boeing 757, al companiei United Airlines, care transporta 44 de persoane, dintre care patru terorişti, s-a prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania, în estul ţării. Obiectivul precis al teroriştilor a rămas, până astăzi, necunoscut, la fel ca şi împrejurările exacte ale producerii catastrofei. Se pare că unii pasageri, informaţi prin telefonul mobil despre evenimentele din New York, i-au atacat pe terorişti. Cele două turnuri ale World Trade Center s-au prăbuşit unul după celălalt, turnul sudic la ora locală 10:05, iar cel nordic la 10:28. Sub dărâmături au fost prinse sute de persoane care nu putuseră fi evacuate şi mulţi salvatori, în timp ce întregul cartier Manhattan a fost acoperit de un nor de fum negru şi de praf. Preşedintele George W. Bush, care în momentul producerii atentatelor vizita o şcoală din Florida, a fost condus la o bază militară, din motive de securitate. Reîntors la Washington în cursul aceleiaşi seri, el şi-a afirmat hotărârea de a-i pedepsi pe autorii acestor “atentate ruşinoase”, subliniind că nu va face nici o diferenţă între “teroriştii care au comis aceste acte şi cei care îi protejează”. Marţi, la 11 ani de la atentate, familiile victimelor vor trăi din nou durerea ceremoniei de comemorare. Evenimentul este prevăzut la Ground Zero, fostul amplasament al World Trade Center. Ca in fiecare an, aici vor fi citite numele celor 2.978 de morti, dintre care 2.749 la New York si 229 la Shanksville, Pennsylvania. Mai multe minute de reculegere vor marca momentele in care cele doua avioane de linie au lovit turnurile si ora la care acestea s-au prabusit. Anul acesta insa, nici primarul New York-ului, Michael Bloomberg nici alta personalitate politica nu va lua cuvantul, cum s-a intamplat anul trecut, cand s-au comemorat 10 ani de la tragedie. Presedintele american Barack Obama si sotia sa se vor reculege in tacere in fata Casei Albe, apoi va vizita memorialul de la Pentagon, Vicepresedintele Joe Biden va merge la Shanksville, locul unde s-a prabusit zborul 93 al United Airlines, ai carui pasageri s-au impotrivit piratilor aerului. America nu i-a uitat nici pe cei circa 70.000 de pompieri si politisti care au oferit ajutor imediat dupa atacuri, precum si supravietuitorii, vor avea dreptul la monitorizare si tratament gratuite, pentru circa 50 de forme de cancer. Anunțul a fost făcut de luni, de Institutul national pentru siguranta si sanatate ocupationala. Legea a fost promulgata de presedintele Barack Obama pe 2 ianuarie 2011.  Pe de altă parte, luni, secretarul american al Apararii Leon Panetta a indemnat sa nu fie uitati nici soldatii americani “care lupta si mor” in Afganistan.

Un sondaj de opinie realizat tot in 2011 de FoxNews indica faptul ca americanii cred ca atentatele de la 11 septembrie 2001 au avut un efect mai mare asupra Statelor Unite decat razboiul din Vietnam, asasinarea presedintelui John F. Kennedy, prabusirea comunismului si scandalul Watergate. Respondentii au fost rugati sa aleaga dintr-o lista de cinci evenimente majore care au avut loc in ultmii 50 de ani si sa precizeze care a avut cel mai mare impact asupra țării lor.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu