Ziua Diversității, ediția a III-a
Este al treilea an în care Ziua Diversității este marcată la Constanța. În prima zi din cele trei dedicate acestui eveniment, voluntarii, și nu numai, și-au dat întâlnire în Piața Ovidiu. Prin intermediul jocurilor, participanții au interacționat și au legat prietenii.
Aceasta este doar unul din jocurile pe care tinerii participanți le-au avut de câștigat. Joaca este cel mai ușor și plăcut mod de a interacționa cu cei din jurul nostru, iar la acest lucru s-au gândit și organizatorii.
Este al treilea an în care voluntarii constănțeni, dar și cetățeni ai orașului, participă la manifestațiile dedicate Zilei Diversității. Campania este organizată în fiecare an în jurul zilei de 21 martie – Ziua Internaţională a Eliminării Tuturor Formelor de Discriminare.
Dacă ați ratat evenimentul de astăzi, trebuie să știți că manifestațiile vor continua până pe 20 martie în diverse locații din oraș.
Reporter: Cerasela Videanu ; Imagine: Adrian Florea