Ziua de 14 noiembrie are o semnificaţie aparte pentru Dobrogea (VIDEO)

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=s1YvouhGiXE[/youtube]Ziua Dobrogei a fost comemorată marţi la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, printr-un simpozion numit “Revenirea Dobrogei la ţară”.

Peste 20 de elevi de la Liceul Teoretic „George Călinescu” şi de la Grupul Şcolar Economic „Virgil Madgearu” au vrut să marcheze această zi importantă prin cântece şi dansuri populare, dar şi printr-o lecţie de cultură şi istorie despre zona în care ne-am născut. Costin este clasa a X-a la grupul şcolar economic Virgil Magearu. El a ales să cânte la nai în memoria celor care au luptat pentru Dobrogea.

Roxana Creţu este clasa a XI-a la liceul teoretic George Călinescu. Ea ne-a spus că nu ar renunţa pentru nimic în lume la oraşul în care s-a născut şi că este mândră să spună că este dobrogeancă.

De aceeaşi părere sunt şi colegii ei, dar şi elevii liceului Virgil Magearu.

După mai mult de 400 de ani de dominaţie otomană, provincia istorică Dobrogea a intrat în componenţa statului român. Acum 134 de ani, pe 14 noiembrie, Principele Domnitor Carol a emis o Proclamaţie către locuitorii Dobrogei şi un Ordin de zi către Armată. Provincia danubiano – pontică începea evoluţia spre modernitate. Revenirea Dobrogei la statul român a avut o importanţă istorică deosebită, devenind poarta de comunicare a României cu restul lumii.

Reporter: Denisa Stoenescu ; Imagine: Victor Nita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *