Vești proaste pentru studenți

Începând cu anul universitar 2017-2018, studenții care au împlinit vârsta de 26 de ani nu vor mai beneficia de gratuitate la transportul feroviar. Uniunea Naţională a Studenţilor din România a trimis o scrisoare deschisă premierului Mihai Tudose, dar și ministrului educației, Liviu Pop,criticând aspru decizia guvernului.

Anul universitar a început cu vești proaste pentru o parte din studenți. Reprezentanții Guvernului au luat o hotărâre care a provocat nemulțumiri în rândul cursanților. Conform noii legi, persoanele care au împlinit 26 de ani, nu vor mai beneficia de gratuitate la transportul feroviar, chiar dacă urmează cursurile unei Universități.

UNSR a trimis o scrisoare deschisă adresată atât premierului cât și ministrului educației, în care sunt exprimate nemulțumirile studenților privind acest subiect.

„Egalitatea în şanse nu se regăseşte în acţiunile întreprinse, iar acest drept trebuie să existe pentru toţi studenţii înmatriculaţi la o instituţie de învăţământ superior din România, indiferent de vârstă, etnie, religie, sex, an de studiu, experienţa precedentă sau alt criteriu care nu este inclus în codul şi obligaţiile studentului.”

În aceeași scrisoare, UNSR cere ministerului Educației Naționale să  prezinte un raport în urma căruia s-a luat această decizie.Uniunea Națională a Studenților  din România a mai menționat că această hotărâre reprezintă un pas înapoi în ceea ce privește politicile educaționale.

Redactor: Isabela Boantă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *