SUA vizează retragerea militară din Siria

Washingtonul întrezărește un plan de retragere din nordul Siriei. Strategia Administrației Trump are în vizor state arabe, care să contribuie la reconstruirea și securitatea acestei regiuni.

Casa Albă urmărește retragerea trupelor sale militare din Siria, președintele Donald Trump exprimându-și recursiv, în ultimele luni, intenția de urgentare a părăsirii acestei regiuni de către cei 2.000 de soldați americani. Aceștia au fost dislocați în zonă în vederea combaterii, alături de milițiile kurde, a grupării jihadiste Statul Islamic.

Washingtonul preconizează crearea unui forțe arabe, care să substituie prezența militară americană și să sprijine stabilizarea nord-estului Siriei, după înfrângerea suferită de gruparea sunită insurgentă afiliată la al-Qaida. Statele vizate pentru îndeplinirea acestor țeluri sunt Arabia Saudită, Qatarul și Emiratele Arabe Unite, care ar urma să detașeze trupe în zonă și să investească resurse financiare de miliarde de dolari, ce vor avea ca impact reconstruirea acestei regiuni siriene.

Convorbiri pentru aderarea la această forță arabă au fost purtate și cu autoritățile de la Cairo.

Această nouă uniune arabă are drept obiectiv menținerea alianței cu milițiile kurde, sprijinite de Washington, colaborare ce urmărește prevenirea exercitării controlului în zonă de către  gruparea Stat Islamic sau de către forțe susținute de Teheran.

Redactor: Mihaela Țânțaru