SPIT Constanța deschide un nou ghișeu

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța vine în sprijinul cetățenilor prin deschiderea unui nou ghișeu, care va funcționa începând de luni, 19 februarie.

Se va deschide un nou ghișeu al Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța pe str. Ștefan Mihăileanu nr. 10, în sediul unde își desfășoară activitatea Primăria Municipiului Constanța, Direcția Gestionare Servicii Publice, informează Virginia Uzun, directorul  executiv al SPIT.

 Astfel, constănțenii se pot adresa punctului de lucru destinat încasărilor în vederea achitării sumelor datorate atât în numerar, cât și prin intermediul cardului bancar, după următorul program: luni, marți, miercuri, vineri, între 08.30-16.00 și  joi între 08.30-18.30.

Redactor: Isabela Boantă