Ședință de consiliu a primăriei Năvodari

Echipa de consilieri a primăriei Năvodari, în frunte cu primarul Florin Chelaru, s-au întrunit astăzi într-o ședință de lucru, ultima dinaintea sfintelor Sărbători Pascale.

Cu promptitudinea unui ceas elvețian, echipa de consilieri ai primăriei, în frunte cu edilul șef Florin Chelaru și viceprimar Liliana Mară, au deschis ședința de lucru, care s-a desfășurat ca de obicei în incinta Casei Căsătoriilor, la orele 16 fix.

Convocatorul ședinței a conținut 28 de proiecte de hotărâre la care s-au adăugat 15 proiecte suplimentare și câteva cereri venite din partea a diferite instituții sau persoane fizice.

Printre punctele supuse votului se numără: aprobarea contului de execuție bugetară pentru anul 2017, acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor fiscale și bugetare restante ale persoanelor fizice, Regulamentul de Organizare și Funcționare a Poliției Locale Năvodari.

Proiectul cu numărul cinci în convocator, la propunerea primarului a fost retras de pe ordinea de zi cu argumentul că mai trebuiesc făcute analize pe marginea acestuia. Este vorba despre amenajarea skate-park zona sportivă. Alte proiecte votate au fost: Unitatea de Îngrijiri Persoane Vârstnice, internet wireless gratuit, un sens giratoriu pe pod.

Între problemele comunității analizate în această ședință s-a aflat și un caz social, o familie care locuiește la căminul de la liceu, caz făcut cunocut la masa discuțiilor de către Liliana Mară, viceprimar, care a cerut să se găsească soluții și pentru această problemă.

Toate proiectele propuse astăzi prin vocea consilierului Liviu Stan, și-au găsit susținerea în rândul tuturor participanților.

Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet