Se dau pensiile mai devreme

Vești bune pentru pensionari. Casa de Pensii a anunțat,ieri, că pensiile se vor da mai devreme în luna decembrie. Aflați în continuare, calendarul vizitelor de la poștaș.

Plata pensiilor a fost devansată în luna decembrie.Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, Casa de Pensii vine în ajutorul beneficiarilor sistemului public de pensii.  Astfel, pensionarii vor primi banii cu câteva zile mai devreme.

Casa de pensii și Poșta Română, și-au manifestat disponibilitatea de a achita drepturile bănești în avans, după cum urmează:

„Drepturile de pensie din sistemul public precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita la domiciliul beneficiarilor în perioada 12 – 22 decembrie.

Drepturile restante de pensii precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special se vor achita în întervalul 19 – 22 decembrie.

Drepturile veteranilor de război se vor achita în perioada 12 – 22 decembrie, la domiciliul acestora.

În cazul tuturor beneficiarilor care au fost avizați la domiciliu (persoane care nu au fost găsite acasă) plata se face până la data de 28 decembrie, la ghișeele poștale.

Referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor cu care Casa Naţională de Pensii Publice are încheiate convenţii, acestea vor fi încasate de la aceeaşi dată, respectiv 14 decembrie”, se arată într-un comunicat al Casei Naționale de Pensii.

Redactor: Isabela Boantă

Vizualizări: 76

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.