Schimb de experință între elevi

Copiii constănțeni  de la Școala Gheorghe Țițeica au făcut cunoștință cu elevii din mai multe țări, cu care au corespondat  prin programul Erasmus. O delegație formată din 36 de elevi și 19 profesori, din șase țări, a ajuns la malul mării pentru o săptămână, timp în care oaspeții vor face schimb de experiență cu elevii constănțeni.

Așa au fost întâmpinați, în fiecare clasă în care au intrat, copiii din delegația Erasmus sosită la Constanța într-un schimb de experiență. Este al treilea proiect internațional pe care Școala Gheorghe Țițeica îl dezvoltă. Anul acesta, tinerii oaspeți vin din Irlanda, Anglia, Italia, Spania, Finlanda și Polonia. Aceștia nu au venit singuri, ci însoțiți de profesorii coordonatori.

“Invadatorii”, așa cum se numește proiectul, își propune să aducă mai aproape elevi din mai multe țări europene. În cadrul schimbului de experiență fiecare țară învață și compară sistemul educational din țara lor cu cea a țării în care ajung. Astfel, se dorește îmbunătățirea sistemului școlar.

Elevii constănțeni s-au bucurat de experiență și speră să îi revadă curând pe colegii lor din străinătate.

În cadrul aceluiași proiect și copiii din România, însoțiți de profesori, au fost plecați în luna februarie a acestui an, într-un schimb de experiență.

Reporter: Cerasela Videanu ; Imagine: Adrian Florea