Proiect pentru combaterea practicii „plicul pentru medic”

Potrivit unui nou proiect de lege, pacientul poate oferi donații doar spitalului, nu și medicilor care l-au îngrijit. Prin această modificare, se urmărește eliminarea practicii „plicul pentru medic”.

Printr-un proiect de lege inițiat de USR și susținut de aleșii PSD, se urmărește eliminarea practicii „plicul pentru medic”. Dacă proiectul va fi aprobat de Camera Deputaților, pacienții vor putea  să ofere donații doar unităţii sanitare unde au fost îngrijiți, nu şi medicilor. Donațiile primite urmează să se afișeze în fiecare lună pe o pagină web, creată de Ministerul Sănătății.

 „Deşi nu pot fi culpabilizaţi toţi doctorii, statul român a profitat de perpetuarea acestei cutume, lăsând în grija pacienţilor o parte din responsabilitatea ce îi corespunde: optima şi eficienta susţinere financiară a sistemului românesc de sănătate”, spun iniţiatorii proiectului.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că „fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate de a primi plăţi suplimentare sau donaţii, de la pacienţi, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege”.  Astfel, potrivit noului proiect de lege, medicilor nu li se mai permite să primească plăți suplimentare sau donații.

Redactor: Isabela Boantă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *