Proba scrisă a concursului de titularizare

1000 de profesori au participat la concursul de titularizare desfășurat în trei centre din orașul Constanța. Cadrele didactice au susținut examenul scris la disciplina arondată, urmând ca la data de 17 iulie să fie afișate rezultatele.

Cadrele înscrise la concursul pentru ocuparea posturilor didactice, sesiunea 2018 au susținut examenul de titularizare în acestă săptămînă. Pentru desfășurarea concursului s-au stabilit trei centre în incinta unor licee din orașul Constanța.

Rezultatele vor fi afișate o dată cu primele ore ale zilei de 17 iulie la Inspectoratul Școlar Județean și la centrele de concurs. În funcție de notele obținute se va realiza și distribuirea posturilor vacante.

La examen, s-au prezentat profesori veniți din toate zonele țării. În perioada 10 mai – 29 iunie au avut loc inspecțiile la clasă, acestea fiind luate în calcul ca probă practică în cadrul examenului de titularizare.

Redactor: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet