Petrecere şi voie bună, la Năvodari

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=hrqTYV8fgsY[/youtube]Manifestarea a devenit deja o tradiţie, aşteptată cu nerăbdare de producătorii locali şi din localităţile învecinate. În pofida vremii neprielnice, năvodărenii și nu numai, au fost prezenți și astăzi pentru a lua parte la ultima zi a Sărbătorii Recoltei din Năvodari. După ce tânăra interpretă , Mădălina Modruj, a cântat și a încântat oamenii prezenți, a avut loc și primul concurs, cel de cărat sacii de cartofi în spate, iar câștigătorul a fost un năvodărean.

Apoi a urmat și mult așteptatul concurs de cel mai rapid băutor de vin, iar câștigătorul ne-a împărtășit și care este rețeta succesului, dat fiind faptul că el este câştigătorul marelui premiu din ultimele 5 ediţii.

Năvodărenii s-au impus și la concursul marinăresc de tras sfoara, în două rânduri. Prezent la eveniment a fost şi viceprimarul Florin Chelaru alături de mai mulţi consilieri locali.

Pentru a veni în sprijinul producătorilor, reprezentanţii Primăriei Năvodari au organizat concursuri care să-i motiveze pe comercianţi. Comerciantul cu cea mai aspectuoasă tarabă a primit ca premiu o scutire de la plata taxei pe tarabă pe o perioadă de trei luni, în timp ce câştigătorii locurilor doi şi trei au primi, o scutire de la plata taxei pe tarabă pe o perioadă de două luni, respectiv o lună. Ce părere au comercianții despre vânzarea făcută?

Chiar dacă ploaia nu a contenit, petrecăreţii au continuat distracţia cu vinul primit din partea edilului Nicolae Matei.

Reporter: Sorin Hulubei ; Imagine: Adrian Corchie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *