Obiceiuri și tradiții multiculturale la Năvodari
În săptămâna internațională a voluntariatului, casa de cultură „Pontus Euxinus” din Năvodari a fost gazda unui eveniment cultural inițiat de voluntari, sub coordonarea doamnei bibliotecare Gabriela Roșca. Tema programului prezentat a fost legată de tradițiile și obiceiurile etniilor de pe plaiurile dobrogene.
Săptămâna internațională a voluntariatului, promovată sub sloganul „Voluntariatul te ține în priză!”, ne scoate la lumină oamenii frumoși ai comunității noastre, ai Năvodariului: doamna Gabriela Roșca, doamna Dora Radu, Abdul Latip, domnii învățători, tinerii voluntari, copiii implicați în programele artistice și nu în ultimul rând părinții.
Acești oameni sunt exemplele noastre pentru ce înseamnă să îți iubești aproapele, să dăruiești și să te bucuri că poți face bine, adică ne ajută să privim în sus!
Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet