Mensa România măsoară IQ-ul constănțenilor

O nouă sesiune de testare a coeficientului de inteligență va avea loc la Constanța. Pe 18 noiembrie, la Universitatea ”Ovidius”, Mensa România îi invită pe doritorii cu vârsta peste 11 ani, să își testeze cunoștințele.

Se spune că ”Un test de inteligență îi arată unui om ce deștept ar fi fost dacă nu l-ar fi dat.”.

Însă, cei care doresc să-și cunoască nivelul de inteligență, sunt invitați, în data de 18 noiembrie 2017, la Universitatea ”Ovidius” din Constanța, Facultatea de Medicină, să răspundă unui test standardizat, administrat de un proctor acreditat Mensa, rezultatul testului fiind recunoscut internațional.

Solicitanții se pot înscrie online, până la data de 16 noiembrie, pe site-ul organizației.

Vârsta minimă de participare este de 11 ani, participanții minori având nevoie de acceptul părinților.

Pentru categoria de vârstă 11 – 16 ani, testarea durează 15 minute și cuprinde 25 de întrebări, în vreme ce chestionarul adulților conține 45 de întrebări, iar timpul de răspuns este de 20 de minute. Testele utilizate sunt concepute astfel încât să se determine coeficientul de inteligență rațională, iar întrebările sunt de tip ”culture fair”, bazate numai pe imagini.

Candidații cu rezultate excelente se vor regăsi în procentul de 2% al celor mai inteligente persoane din totalul populației și vor fi invitați să se înscrie în Mensa România.

Fondată în anul 1946 de Roland Berrill, un avocat australian, și Dr. Lancelot Ware, un om de știință britanic, Mensa International este o organizație non-profit a oamenilor cu un IQ mult peste medie, membrii ei clasându-se printre primii 2% la testele de inteligență folosite de organizație. Acest organism are peste 100.000 de membri, grupați în 50 de organizații naționale.

Unii dintre cei mai tineri membri ai acestui organism au avut vârsta de doi ani și câteva luni la data admiterii lor.

Înființată în 1991, Mensa România este afiliată la Mensa International cu statut de Full National Mensa și are peste 700 de membri.

Redactor: Mihaela Țânțaru

Vizualizări: 23

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.