„Mamaia Copiilor” ediția a XVIII-a

Festivalul Național de Creație și Interpretare Mamaia Copiilor a ajuns la ediția a XVIII-a. Cel mai important eveniment muzical românesc pentru copii și adolescenți este gata să ia startul marți, 10 iulie.

Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor” va avea loc în Piațeta Cazino Mamaia în perioada 10-14 iulie.  Anul acesta s-au înscris peste 150 de copii și adolescenți din toată țara cu vârsta cuprinsă între 4 și 17 ani. Festivalul a fost inițiat de compozitorii Aurel Manolache şi Dumitru Lupu în anul 2001, cu scopul de a promova creațiile muzicale ale copiilor și adolescenților din România. Liviu Manolache, fiul regretatului compozitor Aurel Manolache duce mai departe această tradiție ca director al festivalului.

„Suntem încântați de sprijinul acordat de Primăria Constanța pentru relocarea festivalului în stațiunea Mamaia, acolo unde acesta a luat naștere. Festivalul „Mamaia Copiilor” își recapătă faima de altă dată, mai ales că în acest an, odată cu împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire vrem să arătăm întregii țări acești copii deosebit de talentați.”, a declarat Liviu Manolache, directorul Festivalului

Seară de seară, concursul se va desfășura începând cu orele 20.00, în Piațeta Cazino din Mamaia. Programul festivalului cuprinde secţiunile de interpretare, creaţie, show, iar sâmbătă, 14 iulie, iubitorii muzicii pop îi vor putea aplauda pe câştigătorii de anul acesta în cadrul Galei Laureaţilor. Prezentator al evenimentul va fi actrița Diana Dumitrescu.

Redactor: Sondra Sandu