Mai citesc românii cărți?

Trăim o eră pragmatică a tehnologiei avansate în care vrem să aflăm dacă lectura se mai numara printre preocupările romanilor. Termenul cel mai des folosit este ”accesez și aflu” dar acest mecanism nu ajută la dezvoltarea spirituală și cea a imaginației.

De aproximativ 5000 de ani oamenii isi imbogatesc cultura generala citind. Odată cu trecerea timpului modul de abordare al acestei îndeletniciri s-a schimbat. Astfel de la tăbliță s-a ajuns la tabletă. De asemenea momentele în care oamenii se dedică cititului nu mai sunt la fel de numeroase ca în trecut. Copiii deprind obiceiul cititului prin forța exemplui, după ce au observat la părinții lor această preocupare și mai tărziu la școală.

Romanii au la îndemănă acum mai multe variante de a parcurge conținutul unei cărți. Cititorii pot opta pentru varianta  electronică sau cea clasică. Așa că, pe lângă bibliotecile traditionale, avem în prezent și bogate biblioteci virtuale care pot fi accesate instant.

Cu cat creste numarul cartilor pe care le citim, cu atat mai multe si mai variate vor fi si cunostintele dobandite. Lectura a fost și va fi mereu vocea civilizației.

Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet