Începe sezonul de yachting

Vreme perfectă pentru ieșit pe mare! In week-end ia startul cu o regată setsail, sezonul de yachting, sport ce se bucură de o notorietate din ce în ce mai vizibilă pe litoralul românesc. Sunt așteptate la malul mării, în jur de 50 de ambarcațiuni spectaculoase.

Pasionații sportului de apă , fanii unor astfel de competiții și de ce nu, curioșii sau cei care se află la prima participare la un astfel de eveniment, cu toții și-au dat întâlnire, sâmbătă, în localitatea Limanu, din Mangalia. Aici va lua startul SetSail Black Sea Regatta, o competiție cu participare internațională, aflată la cea de-a II-a ediție și care se bucură de o vizibilitate mai mare ca în anii precedenți, dacă ar fi să ne ghidăm după numărul participanților.

„Aflata la a 2-a editie, regata va stabili noi standarde, atat in ceea ce priveste nivelul competitiei, impartirea ambarcatiunilor pe clase, cat si al evenimentelor organizate pe tarm. Peste 35 de ambarcatiuni, din Romania si Bulgaria, se anunta la startul celor doua zile de curse”, transmit organizatorii.

Regata ce se va desfasura in perioada 19 – 21 mai, deschide, dealtfel, oficial, sezonul de yachting din țara noastră. Va avea doua zile de competitie sustinuta, cu o cursa inshore si una offshore, sambata, si patru curse offshore, duminica, potrivit calendarului oficial al evenimentului. Pe lângă competiția în sine, organizatorii le-au pregătit participanților și surprize. Familiile participantilor la regatta, in special cei mici, vor putea participa la un workshop culinar, găzduit de un chef bucătar, iar privitorii vor avea parte de un adevărat spectacol pe apă.

Redactor: Andreea Barbu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *