Fost ministru arestat

Fostul ministru al Internelor, Gabriel Berca a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Fostul ministru al Internelor, Gabriel Berca a fost condamnat definitiv.În primă fază, acesta a fost condamnat în mai 2016 de Curtea de Apel Bacău la trei ani de închisoare cu executare. În final, Instanța Supremă a revenit asupra hotărârii și a dispus o pedeapsă de doi ani.

În acelaşi dosar,  a fost judecat și fostul deputat, Mihai Banu, care a primit trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru aceleași acuzații.

De asemenea, Lucian Banu, fiul lui Mihai Banu, a rămas cu pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influenţă.

Instanţa supremă a menţinut dispoziţiile sentinţei pe latură civilă date de Curtea de Apel Bacău, respectiv confiscarea a câte 92.500 de euro de la Gabriel Berca şi Mihai Banu, iar de la Lucian Banu a sumei de 150.000 de lei.

Procurorii DNA susţin că în perioada aprilie 2010 – ianuarie 2012, Gabriel Berca, cu ajutorul lui Mihai Banu, a pretins şi primit, atât pentru folosul personal, cât şi al partidului  din care făcea parte, de la omul de afaceri Viorel Rusu, denunţător în dosar, suma totală de 185.000 euro. Scopul urmărit ar fi fost ca acesta, în calitate de senator şi preşedinte al PDL Bacău, să intervină pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării unei sume de bani către Primăria comunei Ardeoani, din judeţul Bacău. Banii trebuiau folosiți pentru achitarea unor lucrări de construcţii, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, lucrări executate de firma omului de afaceri.

Conform DNA, aceasta nu a fost singura suma de bani primită. Mihai Banu a primit, în mai multe tranşe, tot de la Viorel Rusu, suma de 220.000 euro. Și de această dată, banii au fost  folosiţi atât pentru sine cât şi pentru Gabriel Berca, dar şi pentru partidul din care făceau parte.

Redactor: Sondra Sandu