Botez regal în Marea Britanie

Mezinul Ducilor de Cambridge, Prințul Louis, a fost botezat la începutul acestei săptămâni. Ceremonia a fost una intimă și a avut loc în aceeași capelă în care a fost creștinat și fratele mai mare al prințului, în urmă cu cinci ani.

Ceremonia privată, de doar 45 de minute a avut loc, luni, la capela regală din palatul St.James din Westminster, locul în care, de secole, se desfășoară toate  evenimentele religioase ale Casei Regale Britanice.

Evenimentul a reunit doar 30 de invitați și a fost presărat de momente simbolice. În cadrul ceremoniei a fost folosit același baptisteriu care  păstrează apa de botez a membrilor familiei regale de 178 de ani. Acesta datează din anul 1840 și este considerat o bijuterie regală. Cristelnița, în formă de floare, denumita Lily Font, a fost aceași în care au fost creştinaţi toţi membrii familiei regale, iar apa a fost adusă din râul Iordan.

Căruciorul folosit în cadrul evenimentului, a fost de asemenea unul special. Potrivit presei britanice acesta apare în imaginile care îi înfăţişau pe Prinţul Andrew, ducele de York şi pe Prinţul Edward, în anii 60.

Pentru ceremonia religioasă, părinţii prinţului au ales să perpetueze o tradiţie dragă familiei regale britanice. Prinţul Louis a purtat aceeaşi ţinută cu care au fost îmbrăcaţi fraţii săi, prinţul George şi prinţesa Charlotte, când au fost botezaţi.

Redactor: Alexandra Panait