Accident la 23 August: o mașină a luat foc

Un grav accident rutier s-a produs, la primele ore ale dimineții, în județul Constanța. Este vorba despre cunoscuta curbă de pe DN 39, aflată între localitățile 23 august și Mangalia. În decursul anilor, în același loc și-au pierdut viața peste 10 persoane.

Accidentul s-a produs, luni, în jurul orei 6:00 dimineața, pe DN 39, care leagă Constanța de Mangalia. La ieșirea din localitatea 23 August,  șoferul unui autoturism a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat într-un șanț. Șoferul a rămas încarcerat, iar la fața locului s-au deplasat pompieri din cadrul ISU Dobrogea, împreună cu polițiștii și un echipaj de la Serviciul Ambulanță. Din cauza scurgerilor de combustibil, mașina a luat foc.  Din fericire, pompierii de la descarcerare apucaseră să scoată șoferul din interiorul autoturismului răsturnat, care a primit ulterior îngrijiri medicale.

Zona în care s-a petrecut tragedia pare să fie una blestemată. În toamna trecută, doi șoferi și-au pierdut viața, iar o femeie a ajuns în comă la spital, după ce unul dintre ei a încercat o manevră nereușită. De asemenea, tot anul trecut, în aprilie de data aceasta, într-un accident tras parcă la indigo, o femeie murea și doi bărbați ajungeau în stare gravă la spital, dupa ce mașina lor s-a rasturnat în apropiere de localitatea 23 August. În aceeași zonă, la începutul lunii august 2015, cinci tineri și-au pierdut viața în urma unei coliziuni cu un alt autovehicul.  De asemenea, în august 1999, în aceeași curbă, și-a pierdut viața, tot în urma unui accident, și actorul de comedie Dan Sava, fost membru al grupului de umor Vacanța Mare.

Redactor: Daniel Albu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *