A cincea ediţie a campaniei caritabile a Şcolii „Petre Ispirescu”

In ajunul Sfantului Nicolae, cadrele didactice si elevii scolii Petre Ispirescu din Constanata au organizat acțiunea caritabilă “Din Inimi de Copii pentru Copii” . Evenimentul a constat în organizarea unei expoziții cu vânzare, decoratiunile de Craciun fiind confecționate chiar de elevi. Banii stransi vor fi donati Asociației “Dăruiește aripi” .

Elevii scolii Petre Ispirescu din Constanta au decis sa se implice in proiectul ce vizează recondiționarea și modernizarea Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți și a Compartimentului Prematuri din cadrul Spitalului Clinic Județean Constanța. Chiar daca sunt mici au demonstrat ca au sufletul mare si au confectionat decoratiuni de Craciun pentru a fi puse in vânzare .

Si părinții elevilor si-au adus aportul la organizarea acestei acțiuni pregătind prăjituri si dulciuri . Evenimentul a fost o reusita iar obiectele confectionate de elevi, coronite de brad, brelocuri, oameni de zapada, felicitari sau insigne s-au vandut ca painea calda.

Fondurile strânse vor fi donate Asociaţiei „Dăruieşte aripi” .

Pe toată durata evenimentului, copiii din şcoală au prezentat pe scena momente de dans, muzică, teatru, limba engleză şi limba germană.

Reporter: Camer Nita ; Imagine: Narcis Verdes

Vizualizări: 430